Rezultate concurs "Ziua mediului"

Prima Ediţie a concursului interşcolar "5 Iunie – Ziua Mediului"

Concursul interşcolar "5 Inuie – Ziua mediului" s-a bucurat de un real succes pentru prima ediţie, cea pilot. Au participat 32 de echipe, a câte doi elevi, atât la secţiunea gimnaziu cât şi liceu. Participanţii au fost din Liceul Teologic Ortodox "Sf. Constantin Brâncoveanu", Liceul Tehnologic ‚Dr. Ioan Şenchea", Colegiul Naţional "Radu Negru", precum şi reprezentanţii organizatorilor, Colegiul Naţinal "Doamna Stanca".

Lucrările prezentate de elevi la toate cele 3 categorii – Power-point, Afiş A3 şi Miniclip, atât la secţiunea liceu , cât şi gimnaziu au fost deosebite, interesante şi au respectat tema concursului "Protejarea mediului", unele dintre ele fiind un adevărat semnal de alarmă privind ocrotirea mediului înconjurător.

Juriul format din 3 cadre didactice – prof. de informatică, prof. de geografie şi prof. de desen, cadre neutre de participanţii din concurs, au fost impresionaţi şi au avut nevoie de câte 15 minute pentru a delibera la fiecare secţiune şi a alege premianţii.

La secţiunea liceu câştigători au fost:

Categoria Power-point:
Premiul I Marin Roxana şi Comoli Ionela din Col. Naţ. "Doamna Stanca"
Premiul II Frangulea Francesca şi Novac Andrei din Col Naţ. "Radu Negru"
Premiul III Boştean Andreea şi Pârvu Nicoleta din Col. Naţ. "Radu Negru"


Categoria Afiş A3:
Premiul I Roşca Irina şi Popione Aurelia din Col. Naţ. "Radu Negru"
Premiul II Langa Ciprian şi Brassoi Silvia din Col. Naţ. "Doamna Stanca"
Premiul III Chelariu Raluca şi Mureşan Denisa din Col. Naţ. "Doamna Stanca"


Categoria minifilm: a fost înscris un singur echipaj care nu s-a mai prezentat.

La secţiunea gimnaziu câştigatori au fost:

Categoria Power-point:
Premiul I Câlţea Raluca şi Nicolaescu Iulian din Col. Naţ. "Doamna Stanca"
Premiul II Stanciu Iulia şi Poenariu Ana din Col. Naţ. "Doamna Stanca"
Premiul III Bica Iulia şi Cucu Diana" din Col. Naţ. "Doamna Stanca"


Categoria Afiş A3:
Premiul I Opriş Isabela şi Imbuzan Ştefania din Col. Naţ. "Doamna Stanca"
Premiul II Motoc Roxana şi Stoica Flavia din Col. Naţ. "Doamna Stanca"
Premiul III Şchiopu Mara şi Ganea Diana din Col. Naţ. "Radu Negru"


Categoria miniclip:
Premiul I Motoc Roxana şi Stoica Favia din Col. Naţ. "Doamna Stanca"
Premiul II Konnert Manfred şi Dürr Johanna din Col. Naţ. "Doamna Stanca"


Mulţumim tuturor participanţilor şi vă aşteptăm şi la ediţia a II-a, în anul şcolar 2013-1014! De asemenea mulţumim principalului susţinător al concursului nostru – PRIMĂRIA şi CONSILIUL LOCAL FĂGĂRAŞ!!!